Twinning.org
CCRE
header-image

Istoric

Infratirile s-au dezvoltat la scurt timp dupa 1945 cu sprijinul sustinut al primarilor si cetatenilor care si-au jurat ca Europa sa nu mai fie niciodata dezbinata de razboi. Cea mai mare parte a infratirilor s-au realizat intre orase din tari care erau pana nu cu mult timp in urma divizate de razboi. Promovarea acestei miscari noi a fost una dintre prioritatile majore ale CEMR, in 1951. Deceniul urmator a fost marcat de o crestere considerabila a numarului si varietatii infratirilor.

Infratirile nu se limiteaza la tarile membre ale Uniunii Europene – tari precum Elvetia si Norvegia au fost intotdeauna implicate activ, dar este cert faptul ca infratirile au jucat un rol pozitiv in fiecare val de extindere a UE de la fondarea acesteia de catre cele 6 state fondatoare.

In Sudul Europei, restaurarea democratiei in Grecia, Portugalia si Spania in anii ’70 si adeziunea acestora la UE in anii '80, au condus la o serie de noi parteneriate de infratiri intre municipalitati din acele tari. De altfel, acestea pregateau aderarea la UE si apoi aderarea la UE a acestor tari.

De asemenea, caderea guvernelor comuniste in Europa Centrala, in 1989 a generat un val nou de infratiri, in contextul celei mai mari extinderi a UE din 2004. Aceasta a contribuit la apropierea dintre oamenii de pe acelasi continent, divizat pentru multa vreme.

Incepand cu 1989, urmare a initiativei Parlamentului European, UE a asigurat un sprijin financiar infratirilor, in special acolo unde se putea demonstra o valoarea adaugata europeana.

De asemenea, miscarile de infratiri au adus pentru mai bine de 50 de ani o contributie insemnata la dezvoltarea pasnica a Europei. Ele au favorizat, de asemenea, integrarea noilor State in sanul Uniunii.